Sarbatoarea Intrarii lui Iisus in Ierusalim este cunoscuta in popor sub denumirea de Florii. Aceasta sarbatoare mai era denumita si Duminica Gratierilor, pentru ca in cinstea ei, imparatii acordau gratieri. Sarbatoarea Floriilor este una dintre cele mai importante sarbatori ale Bisericii Ortodoxe si deschide saptamana pregatirilor pentru sarbatorile pascale.
In vechiul imperiu roman, sarbatoarea Floriilor era o zi dedicata zeitei Flora. Ramurile verzi de salcie, folosite in ritualurile de la biserica, reprezinta simbolul castitatii si al renasterii naturii si vegetatiei si este un subtitut al zeitei Flora. Ramurile de salcie mai simbolizeaza si ramurile cu care a fost intampinat Christos la intrarea in Ierusalim.

Pregatiri pentru Florii

Sarbatoarea Floriilor este o sarbatoare iubita si asteptata de toata lumea. Traditia spune ca in ajunul acestei sarbatori, in Sambata Floriilor fetele efectuau un ritual complex, dedicat zeitatii vegetatiei, Lazar sau Lazarica. Acest obicei se practica in mod special in Muntenia si Dobrogea. Acest ritual era asemanator colindelor si era practicat doar de catre femei. Astfel, una dintre fetele participante la acest ritual, denumita Lazarita, se imbraca in mireasa si impreuna cu celelalte fete colindau la ferestrele caselor care le primeau. Fetele mergeau in cerc si povesteau pe o melodie simpla, drama lui Lazar.
Obiceiuri de Florii

Ca orice sarbatoare, si de Florii exista numeroase traditii pe care crestinii le urmeaza cu sfintenie pentru ca astfel reinvierea naturii aduce sanatate, noroc si bogatie. Unul dintre simbolurile sarbatorilor de Florii o reprezinta salcia si ramurile de salcie. Astfel, cu o zi inainte de aceasta sarbatoare se strang ramuri de salcie inmugurita care se duc apoi la biserica pentru a fi sfintite. Dupa sfintire, ramurile sunt luate acasa si sunt folosite pentru a impodobi casa, icoanele, usile si ferestrele.

Ramurile de salcie sunt pastrate astfel timp de un an si sunt folosite pentru tamaduirea diferitelor boli. Se mai spune ca cel care se impartaseste in ziua de Florii i se va implini orice dorinta isi va pune cand se va apropia de preot. In ziua de Florii se aerisesc hainele si zestrea. Fetele de maritat obisnuiesc ca in aceasta zi sa puna sub un par altoit o oglinda si o camasa curata. Dupa rasaritul saorelui sunt folosite in farmecele de dragoste si sanatate.
De Florii, nimeni nu are voie sa se spele pe cap, decat cu apa sfintita, altfel va albi precum florile copacilor. Salcia sfintita de la biserica mai este folosita si pentru vite si la impodobirea livezilor si viilor, pentru a da roade bogate. Mugurii din salciile de la Florii se pun pe foc pentru a imprastia norii si a protega casa si familia. De Florii are loc si “nunta urzicilor” pentru ca in aceasta zi urzicile infloresc si numai sunt bune de mancat. Tot de Florii, femeile gatesc bucate alese si placinte pe care le dau de pomana saracilor.

In ziua de Florii este dezlegare la peste, astfel toata lumea poate consuma peste si bea un pahar de vin. Pestele consumat in aceasta zi are puteri tamaduitore si este indicat persoanelor cu diverse afectiuni. Tot in aceasta zi se termina perioada Martisorului, iar fetele care si-au legat la incheietura snurul alb-rosu il pot dezlega si lega intre crengile unui copac inflorit. In popor se mai spune ca asa cum este vremea de Florii, asa va fi si in prima zi de Pasti.

sursa:acasa.ro

Un comentariu

Încă din timpuri preistorice încep să apară şi să se perpetueze fel de fel de credinţe, datini şi superstiţii legate de cultul soarelui. Luna martie (Mărţişor în calendarul popular) se încadrează unui început de ciclu specific cultului soarelui, întregul său interval fiind sub semnul magic al mărţişorului – simbol solar -, un fel de dominantă mitică proprie spiritualităţii carpatice, a unei viziuni proprii asupra astrului dătător de căldură şi lumină atât de necesare. Mărţişorul, ca simbol soleiform, marchează trecerea de la iarnă la primăvară, ilustrând în chip mitologic o eliberare a naturii din tainicele refugii, înfruntarea dintre cele două anotimpuri, redate prin cele două culori: albul – iarna friguroasă şi roşul, anotimpul mai cald – primăvara. Acest talisman fiind închinat în vremuri ancestrale soarelui, care după 1 martie începe să încălzească tot mai tare, marca şi un scenariu ce se repeta an de an prin dezgheţarea pământului, când plugurile începeau să răstoarne brazdele, iar seva urca triumfător în tulpinile şi ramurile copacilor.

Ca substitut solar, mărţişorul simbolizează, prin cromatica bicoloră (alb-roşu), anumite contraste: iarnă-primăvară, frig-căldură, întuneric-lumină, moarte-viaţă, sterilitate-fecunditate, sărăcie-fertilitate etc., învingătoare ieşind, crescător, părţile patronate de soare (primăvara, căldura, lumina, fecunditatea şi fertilitatea). Dar tot ca un simbol solar, mărţişorul, prin cele două fire împletite într-un şnur, mai simbolizează şi cele 365 de zile ale unui an, zile luminate de soare, indiferent de anotimp.
În societatea tradiţională, fetele şi uneori femeile tinere purtau mărţişor începând cu 1 martie în semn de cinstire a primăverii mult aşteptate, dar şi pentru valoarea de talisman a acestuia. Spre sfârşitul lunii martie, fetele care aveau pistrui pe faţă îndeplineau un rit arhaic, ele ieşeau prin grădini şi aruncau în sus mărţişoarele pe care le-au purtat timp de o lună, rostind o incantaţie către soare, un fel de rugă: „Sfinte soare, sfinte soare, /Dăruiescu-ţi mărţişoare, /În locul lor tu mă fereşte, /De pistrui, că mă-negreşte. /Ia-mi te rog negreţele /Şi dă-mi albeţele ,/Fă-mi faţa ca o floare, /Sfinte soare, sfinte soare”.
Şnurul împletit din două fire de care se agăţa şi o monedă (de obicei dintr-un metal preţios) era şi un fel de urare pentru cel căruia i se oferea, ca faţa să-i fie albă ca un crin sau rumenă ca un trandafir, iar banul agăţat simbolizând norocul, belşugul şi îndestularea în acel an. Femeile ce au purtat mărţişoare le agăţau prin arborii din livezi, pentru ca aceştia să rodească cât mai bine (era un rit de fertilitate).
Dar, cu timpul, tradiţia mărţişorului a căpătat alte sensuri, conform evoluţiei fireşti a societăţii. Mărţişorul nu se mai confecţionează şi nu mai este oferit ca înainte, în locul banului se prind fel de fel de figurine, care ar simboliza norocul, fericirea sau iubirea mărturisită sub acest ascunziş. Nu de puţine ori, sau chiar în totalitate, mărţişorul devine tot mai mult un accesoriu minimalizat comparativ cu cadourile ce sunt oferite cu această ocazie.
Obiceiul pur autohton al mărţişorului a început să penetreze şi în mediile spirituale ale altor etnii vecine românilor, cunoscând totuşi o arie de răspândire destul de limitată.

autor: Mihai Camilar

Comentează articolul