Ce ne face mame?

De suflet » Ce ne face mame?
Articol scris de happymama | Un comentariu

Suntem mame pentru ca dam nastere unui prunc, suntem mame pentru ca ne dedicam viata unui suflet, suntem mame pentru ca muncim si ne luptam pentru puiul nostru, suntem mame pentru ca pur si simplu asa simtim, ce ne defineste ca mame, ce ne face de fapt mame?

Nu putine au fost datile cand, discutand cu diverse mamici, aveau nelinisti in ceea ce priveste legatura lor cu puiul, daca sunt deajuns de bune, de grijulii, de atente, de indemanatice mai ales daca vorbim de un nou-nascut, daca si daca si daca… Sunt atatea nelinisti care nu dau pace multor fiinte ce sunt mame si nu ma refer la cele ce dau nastere. Mama nu esti doar pentru ca dai nastere si povestea asta am auzit-o candva cand eram inca foarte mica si pe care am inteles-o mai tarziu. Ce inseamna sa fii mama? Pai nimic mai simplu … sa iubesti si sa inlocuiesti propria persoana prin persoana aceea micuta si miraculoasa care iti zambeste ori de cate ori tu doar o privesti in ochii ei imensi si plini de intrebari.

Traim intr-o lume in care alergam contra cronometru, uitand parca sa ne oprim si sa privim in jur. Acasa ne asteapta copii pentru care avem senzatia ca alergam. De fapt fugim de ei ori de cate ori ne indreptam in directia opusa celei in care se gasesc ei. Alergam sa facem bani. Bani care sa cumpere ce? Bani care sa hranesca copilul care sa-l imbrace, care sa-l educe, care sa-i faca viata mai simpla, vor spune cei ce se vor simti loviti in amorul propriu. Oare putem cumpara cu bani lipsa noastra din viata copiului, oare putem cumpara cu bani momentele lui de singuratate interioara, oare putem cumpara cu bani fericirea lui? Credeti ca jucariile, oricat de scumpe, de sofisticate, de unice, vor putea vreodata sa inlocuiasca simpla strangere in brate pe care o poate oferi o mama, simplul joc de-a “cucu-bau”, stropul de dragoste pe care il putem picura doar cu o privire? Din punctul meu de vedere, nimic (!!!) nu poate suplini nevoia sufleteasca a copilului de a trai cat mai mult timp alaturi de cea care i-a dat viata si pe care o striga cu atata gingasie “maaama!!!”.

M-am apucat sa scriu acest articol dupa o intamplare petrecuta azi la care am asiatat fara sa vreau. Eram in parc cu pustoaica mea si pe langa noi mai era o fetita cu bona care se juca. Carau dupa ele un carut care era ponosit cu tot felul de jucarioare pe care le carau pentru a face sederea in parc mai placuta si mai atractiva. Copilul lua care o jucarie o intorcea pe toate partile, apoi o arunca si cerea alta… si tot asa pana au epuizat tot stocul de jucarii carate. Apoi fetita s-a asezat pe borduta si si-a intrebat bona cat mai stau acolo. Probabil si ea satula de stat in casa imbia fetita sa se joace, sa se bucure de spatiul verde sa se joace cu ceilalti copii. Vorbesc de o fetita in jur de 2 ani si putin, dupa parerea mea nu avea mai mult. A incercat sa isi mai ia odata la mana jucarelele, dupa care plictisita, iar a intrebat cat mai stau ca ea vrea acasa. Puteai crede ca e doar un copil plictisit, poate chiar obosit, vremea era destul de mohorata, nici nu ploua nici soare nu era, aerul era greu si innabusitor. Dintr-o data fetita s-a dus la carut si a inceput sa-l impinga cu putere catre iesirea din parc. Bona aduna in urma ei jucariile si o striga sa se opreasca. Copila destul de ascultatoare s-a oprit si cand cele doua s-au intalnit micuta i-a spus destul de afectata…”trebuie sa ne grabim ca ajunge mama acasa si o astept de azi dimineata”.

In prima perioada dupa ce am nascut eram innebunita ca nu voi face fata asa cum trebuie cerintelor de mama si framantarile astea ma nelinisteau. Incepusem sa citesc tot ce imi pica in mana si avea legatura cu educarea si cresterea copiilor, cu psihologia copiilor, tot aveam senzatia ca nu inteleg nimic din ce citesc si ca toate acele lucruri le voi uita, eram ca in fata unui examen pentru care ma cazneam sa invat dar nicicum acele cunostinte nu se lipeau de mine. Apoi am gasit intr-o carte formula magica “FA CEEA CE SIMTI SI SIGUR NU VEI DA GRES IN EDUCAREA COPILULUI TAU!”. Parca dintr-o data disparusera temerile, gasisem parca esenta lucrurilor si eu care atat ma framantasem…parea prea simplu ca sa fie real. Singurul lucru pe care l-as adauga si pe care deasemeni l-am citit era ca orice copil nu trebuie sa stea departe de mama lui si sa fie dat la gradinita pana la 3 ani, varsta la care orice copil poate sa accepte acea fisura care se creeaza in cercul lumii lui din care faceau parte pana la acel moment doar parintii si cei dragi lor.

Nu sunt expert psiholog, nu sunt expert in nimic pe lumea asta, sunt si eu un spectator al acestei lumi si imi permit sa comentez prin filtrul mintii mele, lucrurile ce ma inconjoara.

Dupa mine a fi mama inseamna sa fii prezenta si sa faci ceea ce simti. Sa ii cumperi multe jucarii daca asta simti, dar sa-l iubesti nespus, sa ii oferi din timpul tau atat cat poti, dar sa-l iubesti nespus, sa-i oferi tot ceea ce poftesti, dar sa-l iubesti nespus si iubindu-l sa-i arati asta mereu si mereu si mereu, neconditionat(!). Nu cred in povesti care spun ca exista reguli batute in cuie, exista doar sufletul vostru si sufletul copilasului vostru intre care se petrece un schimb permanent de emotii, de dragoste, de mister, de sensuri pe care doar inimile vostre le pot intelege. A fi mama nu e nimic complicat si sufletul va va spune clipa de clipa ceea ce aveti de facut fara teama si fara ganduri de esec. Nu o sa esuati niciodata in aceasta frumoasa poveste de dragoste atata vreme cat ramaneti conectati in fiecare moment al vietii vostre, pentru ca un copil ramane copil pentru toata viata doar in inima mamei lui. Ce poate fi mai frumos?

“Ce opera de arta
poate fi mai desavarsita decat dragostea?
Ce om n-a incercat sa faca din ea opera vietii lui?” spunea Mihu Dragomir

Articole asemanatoare: