Poezii

Elena Farago

Un porumbel căzut-a, din zbor, pe-o stâncă-n mare,
Şi-i mic de tot săracul, de-abia a prins să zboare!…
Vin valuri mari şi-n stâncă se lovesc, şi lui i-e frică,
Şi trist îşi ascunde capul, şi-aripile-şi ridică
Când stropii săriţi din valuri pe pene-i cad şi-l udă,
Dar piuitul jalnic nu-i nimeni să-l audă!…
Ci iată-o porumbiţă că-n zbor zorit soseşte:
E mama lui ce-l cată, plângând, de când lipseşte.
Şi-i lângă el acuma şi-l ciuguleşte dulce
Să-i treacă spaima şi-apoi să meargă să şi-l culce.
Şi-ncet spre cuib acum zbura-vor împreună-
Să-l încălzească mama, să adoarmă-

Noapte bună!…

Un comentariu

de Elena Farago

O furnică mititică,
Cât un grăuncior de mei,
Duce-n spate o greutate,
De trei ori cât boiul ei.

Pe cărare-n jale mare
Plânge un bondar ciapcin:

- Mor de foame
Şi n-am poame
Şi-aş munci
Dar n-am stăpân!…

- Hai şi-mi cară din povară
Şi sunt gata să-ţi plătesc.
- Cum n-aş merge! Dar pe lege
Jur că nu pot să muncesc!…

- Vai de tine! Ce ruşine
Leneşule cerşetor,
Nici de milă, nici de silă
Nu ţi-aş da un ajutor!…

Un comentariu

Elena Farago

Dintr-un rest de prăjituri,
Nelu face firmituri.

Mama-l vede şi-l întreabă:

- Iar nu eşti copil de treabă,
Nelule, şi-mi faci gunoi?…
Cum fu vorba între noi?

- Vorba noastră? Stai să-ţi spun
Ca să vezi cum o ţin minte:
Să mă fac tot mai cuminte
Şi mai harnic şi mai bun!

- Şi de ce îmi faci gunoi?

- Pentru vorba dintre noi:
Eu acum fac firmituri
Pentru puii rândunicii,
Ca să aibă şi ei, micii,
Azi, la masă, prăjituri!…

Comentează articolul

Elena Farago

Rândunica e plecată
După hrană pentru pui,
Cuibu-i singurel sub streşini
Şi prin curte nimeni nu-i.

Râde sub mustăţi motanul:
- Ce noroc!… Păcat să-l scap!…
Iute sus!… Dar, poc, o piatră
Îl loveşte drept în cap.

Trist se tânguie motanul:
- Miau şi vai de capul meu.
Petrişor îl ia în braţe:
- Iartă-mă te rog, căci eu

Te-am lovit, şi rău îmi pare,
Dar de bieţii puişori
Ţie cum nu ţi-a fost milă,
Când săriseşi să-i omori?

Comentează articolul

Cucu… cu-cu!… prin grădină,
Cucu… cu-cu!… prin zăvoi,
Toată primăvara-i plină
Lumea pomilor de noi.

Mititei, cu pene sure,
Şi cu zborul vitejesc,
Toţi copacii din pădure
Ne cunosc şi ne iubesc.

Versul nostru lung răsună
Şi drumeţii trec şi spun:
- Cântă-ne de voie bună,
Cuculeţ de piază bun!…

Şi ni-i dulce şi uşoară
Viaţa noastră: zbier şi cânt-
Şi din toate una-i doară
Jalea noastră pe pământ-

Căci în viaţa noastră toată
Ce-i mai sfânt şi dulce nu-i
Cuibul nostru niciodată
N-a fost leagăn pentru pui!…

Niciodată nu ne cheamă
Gura pruncului flămând-
Şi cuvântul drag de mamă
Noi nu-l auzim nicicând!…

Elena Farago

Comentează articolul

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,
Şi pe râu e numai fum.
Vântu-i liniştit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.

Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin ţipând
Şi se-mping şi sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând.

Gură fac ca roata morii;
Şi de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se gâlcevesc
Vrăbii gureşe, când norii
Ploi vestesc.

Cei mai mari acum, din sfadă,
Stau pe-ncăierate puşi;
Cei mai mici, de foame-aduşi,
Se scâncesc şi plâng grămadă
Pe la uşi.

Colo-n colţ acum răsare
Un copil, al nu ştiu cui,
Largi de-un cot sunt paşii lui,
Iar el mic, căci pe cărare
Parcă nu-i.

Haina-i măturând pământul
Şi-o târăşte-abia, abia:
Cinci ca el încap în ea,
Să mai bată, soro, vântul
Dac-o vrea!

El e sol precum se vede,
Mă-sa l-a trimis în sat,
Vezi de-aceea-i încruntat,
Şi s-avântă, şi se crede
Că-i bărbat;

Cade-n brânci şi se ridică
Dând pe ceafă puţintel
Toată lâna unui miel:
O căciulă mai voinică
Decât el.

Şi tot vine, tot înoată,
Dar deodată cu ochi vii,
Stă pe loc – să mi te ţii!
Colo, zgomotoasa gloată,
De copii!

El degrabă-n jur chiteşte
Vrun ocol, căci e pierdut,
Dar copiii l-au văzut!
Toată ceata năvăleşte
Pe-ntrecut.

- “Uite-i, mă, căciula, frate,
Mare cât o zi de post -
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dânsa şapte sate
Adăpost!

Unii-l iau grăbit la vale,
Alţii-n glumă parte-i ţin -
Uite-i, fără pic de vin
S-au jurat să-mbete-n cale
Pe creştin!

Vine-o babă-ncet pe stradă
În cojocul rupt al ei
Şi încins cu sfori de tei.
Stă pe loc acum să vadă
Şi ea ce-i.

S-oţărăşte rău bătrâna
Pentru micul Barba-cot.
- “Aţi înnebunit de tot -
Puiul mamii, dă-mi tu mâna
Să te scot!

Cică vrei să stingi cu paie
Focul când e-n clăi cu fân,
Şi-apoi zici că eşti român!
Biata bab-a-ntrat în laie
La stăpân.

Ca pe-o bufniţ-o-nconjoară
Şi-o petrec cu chiu cu vai,
Şi se ţin de dânsa scai,
Plină-i strâmta ulicioară
De alai.

Nu e chip să-i faci cu buna
Să-şi păzească drumul lor!
Râd şi sar într-un picior,
Se-nvârtesc şi ţipă-ntruna
Mai cu zor.

Baba şi-a uitat învăţul:
Bate,-njură, dă din mâini:
- “Dracilor, sunteţi păgâni?
Maica mea! Să stai cu băţul
Ca la câini!

Şi cu băţul se-nvârteşte
Ca să-şi facă-n jur ocol;
Dar abia e locul gol,
Şi mulţimea năvăleşte
Iarăşi stol.

Astfel tabăra se duce
Lălăind în chip avan:
Baba-n mijloc, căpitan,
Scuipă-n sân şi face cruce
De Satan.

Ba se răscolesc şi câinii
De prin curţi, şi sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc miraţi bătrânii
Din bordei.

- “Ce-i pe drum atâta gură?
- “Nu-i nimic. Copii ştrengari.
- “Ei, auzi! Vedea-i-aş mari,
Parcă trece-adunătură
De tătari!

George Coşbuc

Comentează articolul

L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă,
Cel cu ochii de faianţă?
E un câine zdrenţuros
De flocos, dar e frumos.
Parcă-i strâns din petice,
Ca să-l tot împiedice,
Ferfeniţele-i atârnă
Şi pe ochi, pe nara cârnă,
Şi se-ncurcă şi descurcă,
Parcă-i scos din calţi pe furcă.
Are însă o ureche
De pungaş fără pareche.
Dă târcoale la coteţ,
Ciufulit şi-aşa lăieţ,
Aşteptând un ceas şi două
O găină să se ouă,
Care cântă cotcodace,
Proaspăt oul când şi-l face.
De când e-n gospodărie
Multe a-nvăţat şi ştie,
Şi, pe brânci, târâş, grăbiş,
Se strecoară pe furiş.
Pune laba, ia cu botul
Şi-nghite oul cu totul.
- “Unde-i oul? a-ntrebat
Gospodina. – “L-a mâncat!”
“Stai niţel, că te dezvăţ
Fără mătură şi băţ.
Te învaţă mama minte.”
Şi i-a dat un ou fierbinte.
Dar decum l-a îmbucat,
Zdreanţă l-a şi lepădat
Şi-a-njurat cu un lătrat.
Când se uita la găină,
Cu culcuşul lui, vecină,
Zice Zdreanţă-n gândul lui
“S-a făcut a dracului!”

Tudor Arghezi

Comentează articolul

O furnica duce-n spate
Un graunte jumatate
-Incotro fugi surioara?
-Ia, ma duc si eu la moara
Si-s grabita, si-s grabita
Ca mi-i casa ne-ngrijita
Si mi-s rufele la soare
Si copii-mi cer mancare!
Nu, la noi in musuroi
Nu e timp pentru zabava
Ca de n-ar fi cu isprava
Ar fi vai s-amar de noi!

George Toparceanu

Comentează articolul

Peste dealuri zgribulite,
Peste ţarini zdrenţuite,
A venit aşa, deodată,
Toamna cea întunecată.

Lungă, slabă şi zăludă,
Botezând natura udă
C-un mănunchi de ciumafai, -
Când se scutură de ciudă,
Împrejurul ei departe
Risipeşte-n evantai
Ploi mărunte,
Frunze moarte,
Stropi de tină,
Guturai…

Şi cum vine de la munte,
Blestemând
Şi lăcrimând,
Toţi ciulinii de pe vale
Se pitesc prin văgăuni,
Iar măceşii de pe câmpuri
O întâmpină în cale
Cu grăbite plecăciuni…

Doar pe coastă, la urcuş,
Din căsuţa lui de humă
A ieşit un greieruş,
Negru, mic, muiat în tuş
Şi pe-aripi pudrat cu brumă:

- Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii
Înainte de Crăciun,
Că puteam şi eu s-adun
O grăunţă cât de mică,
Ca să nu cer împrumut
La vecina mea furnică,
Fi’ndcă nu-mi dă niciodată,
Şi-apoi umple lumea toată
Că m-am dus şi i-am cerut…

Dar de-acuş,
Zise el cu glas sfârşit
Ridicând un picioruş,
Dar de-acuş s-a isprăvit…
Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Tare-s mic şi necăjit!

George Topârceanu

Comentează articolul

de Elena Farago

Puii mamii, pui,pui,pui,
Are cloşca şapte pui:
Cinci pestriţi, unul bălţat,
Numai unul e moţat
Şi curat şi încălţat.

- Spune-mi, puiule, şi mie
De ce-ţi face numai ţie
Mama ta, ciorapi şi ghete,
Şi îţi leagă moţ în plete?

Oare frăţiorii tăi
Sunt aşa de proşti şi răi,
Sau că poate mama ta
O fi leneşă, ori rea?

Spune puiul: – Mama mea
Nu-i nici leneşă, nici rea,
Dar e tristă, vai de ea,
Căci îi fac ruşine multă
Fraţii mei şi n-o ascultă,
Că de-i cheamă, fug pe-afară,
Şi de-i prinde, plâng şi zbiară,
Şi de-aceea-s nespălaţi
Şi desculţi şi nemoţaţi.

Dar eu stau cu mama mea
Şi mi-e drag s-ascult de ea;
Şi de-aceea sunt moţat
Că-s cuminte şi curat.

Un comentariu