Categoria » Stiri

Stiri

Feb 19

Suzeta. Un accesoriu nelipsit din viaţa bebeluşilor. Indiferent de câte luni au pruncii, de cât sunt de dezvoltaţi, ei decid când şi dacă au nevoie de suzetă şi chiar când vor renunţa la ea. Adulţii trebuie să ştie că un copil care are mereu suzetă nu e doar tăcut (aşa cum îşi doresc părinţii), ci poate dezvolta şi anumite probleme.

3333801241_1537e78f161

Mai multe amănunte despre avantajele şi dezavantajele folosirii suzetei ne oferă doctorul Nicoleta Bobe, medic primar pediatru, specialist neonatolog în cadrul Centrului Amicus Med din Bucureşti. “Nu sunt nici pro, nici contra suzetei. În unele cazuri, pentru că micuţii sunt foarte agitaţi, din cauza colicelor abdominale, ei simt nevoia să sugă permanent”, spune medicul Nicoleta Bobe.

De aceea, părinţii apelează de cele mai multe ori la biberoane cu lapte sau cu ceai. Astfel, există avantajul ca bebeluşii să se liniştescă şi să uite de dureri. Dar micuţii riscă să devină astfel supraalimentaţi. În această situaţie, mai afirmă specialistul nostru, se produc distensii gastrice importante, prin aportul de lichide. De aceea, o soluţie în acest caz este suzeta.

În ceea ce priveşte momentul propice când copiii primesc o suzetă, nu este o indicaţie precisă. “Aproape cere copilul”, spune medicul Nicoleta Bobe. “Te forţează cumva să-i dai suzeta pentru că e foarte agitat, plânge tot timpul şi vrea să sugă ceva”, declară doctorul Bobe. Specialistul le recomandă părinţilor să nu dea micuţilor mai mici de 10-12 zile o suzetă. “Este perioada în care copilul stimulează secreţia de lapte matern, prin supt. De asemenea, prin supt desfundă canalele”.

Ce model alegem?
Deşi nu poate să vorbească, bebeluşul va fi cel care decide ce suzetă îi e pe plac. El va alege atât materialul din care e confecţionată tetina, cât şi forma acesteia. Astfel, deşi părinţii cumpără pentru copiii suzete din silicon, cu forme ortodontice (au avantajul că nu afectează dezvoltarea ulterioară a danturii copilului), există posibilitatea ca micuţului să-i fie mai pe plac o suzetă rotundă. La fel, copilul va alege şi materialul din care e confecţionată tetina: latex sau silicon. De aceea, încercaţi mai multe tetine până când copilul se arată mulţumit.

Nu e un accesoriu obligatoriu
Dacă un copil nu dă semne că ar avea nevoie de o suzetă, “nu trebuie insistat. Pentru că nu toţi copii vor suzeta”, mai spune medicul.

Adversarii utilizării suzetei au afirmat în numeroase rânduri că suzeta poate produce infecţii otice în cazul copiilor sub un an. Acest lucru ar putea avea legătură cu pericolul de reflux gastro-esofagian, “întrucât atunci când trage din suzetă, copilul înghite şi destul de mult aer. În această situaţie, există pericolul de a regurgita. Pe de altă parte, în cazul unui episod viral, micuţul nu respiră corespunzător pe nas, nu respiră nici pe gură şi atunci nu se asigură aerisirea corespunzătoare a urechii interne”, mai spune pediatrul. “Cu toate acestea, nu pot spune că există corespondent între supt şi dezvoltarea otitelor”, precizează Nicoleta Bobe.

Superstiţia unor părinţi că, dacă micuţii lor au suzetă nu se sufocă în somn, este aproape demontată de specialist. Totuşi, medicul Nicoleta Bobe admite că această variantă poate fi valabilă în cazul copiilor născuţi prematur: “La aceşti copii, există o imaturitate a centrului respirator. Atunci când copilul suge, centrul rămâne funcţional şi riscul accidentelor legate de apnee este mai redus”.


Dependenţa
Pentru mulţi copii, dar mai ales pentru părinţi, suzeta devine o problemă când cei mici devin dependenţi de ea. Părinţii aproape că şi-au format un reflex condiţionat. Când copiii plâng, li se dă suzeta. Când trebuie să doarmă, la fel. De cele mai multe ori, această problemă este creată chiar de unii părinţi. “Este aproape un transfer de responsabilitate la aceştia, deoarece ei preferă, din comoditate, să apeleze la bucata de latex sau de silicon. Unii părinţi au fost crescuţi cu credinţă că lor li se cuvine totul. Acum, adulţi fiind, sunt la fel de egoişti şi aproape că încearcă să scape de responsabilitatea faţă de copil, recurgând la aceeaşi soluţie: suzeta”, mai precizează specialistul.

Depinde de părinţi dacă vor să găsească soluţii, altele decât suzeta, pentru liniştirea copiilor. Unii sunt dispuşi să caute, alţii, însă, nu fac nici un efort. Evident că lucrurile se complică, mai târziu putând afecta chiar vorbirea. De altfel, conform unor studii recente, micuţii care au aproape permanent suzeta în gură riscă să vorbească mai târziu decât cei care nu utilizează tetina atât de frecvent. Doctorul Nicoleta Bobe spune că “din lipsă de stimulare şi din cauză că micuţul nu-şi exersează vorbirea, el nu-şi dezvoltă musculatura limbii şi centrii neurologici implicaţi în procesul de vorbire.”

Renunţarea
În general, tot copiii aleg momentul când renunţă la tetină. Însă şi părintele, în foarte multe cazuri, poate decide acest lucru. “Depinde de părinte cât e de ferm şi cât e de determinat sau de motivat să-l ajute pe copil.” Sunt părinţi care, pentru a-şi asigura liniştea în casă, preferă să ţină copilul cu suzeta. În mod normal, părinţii nu trebuie să insiste asupra renunţării la suzetă. “De exemplu, dacă un copil adoarme cu suzeta şi apoi o îndepărtează, evident că părintele nu trebuie să i-o dea imediat ce acesta are o perioadă scurtă de somn agitat”, ne explică specialistul.

Atenţie, părinţi!
Totuşi, trebuie evitată o convieţuire de lungă durată între copil şi suzetă. “Cea mai indicată perioadă de folosire a suzetei este cea în care copilul se luptă cu colicele abdominale, până când tubul digestiv se maturizează. După această perioadă, este indicat să nu creăm copilului dependenţă de nici un fel de obiect, nici de tetină.”

O situaţie specială se înregistrează în cazul părinţilor care-i păcălesc pe cei mici (înmuind suzeta în ceva dulce) cu scopul de a ţine tetina în gură. “Există şi astfel de părinţi. Aceştia sunt dintre cei care se gândesc în primul rând la confortul lor, apelând la această metodă de liniştire a unui copil agitat sau plângăcios. Dar aceşti părinţi nu se gândesc că îi pot face rău micuţului: dantura şi, în general, cavitatea bucală (maxilare proeminente, defecte de ocluzie, tulburări de vorbire) pot fi afectate de purtatul suzetei.

ETIMLOGIE. Acest obiect care aduce liniştea în casele cu copii mici poartă nume diferite, dar semnificative, de la popor la popor. Dacă în limba română este cunoscut ca “suzetă” (din francezul sucer – a suge) sau “tetină” (sfârc în limba franceză), în limba engleză lucrurile sunt şi mai clare. Cuvântul care defineşte “suzeta” este în limba lui Shakespeare “pacifier” (pacificatorul, împăciuitorul).

Sursa: Jurnalul National, autor: Magda Colgiu

Ian 19

Deşi au cele mai bune intenţii faţă de copiii lor, părinţii ajung, din nepricepere sau proastă inspiraţie, să facă erori care mai târziu îi vor marca şi pe unii, şi pe alţii.

baby2

Anual, pe piaţa editorială apar titluri noi semnate de medici, psihologi, psihoterapeuţi sau, pur şi simplu, părinţi cu condei, care ne învaţă cum să ne creştem copiii. Teoriile expuse, bazate de multe ori pe studii complexe, trasează modele parentale de comportament menite să modeleze în mod sănătos educaţia celui mic.Deşi indicaţiile specialiştilor se bat de multe ori cap în cap, există o serie de constante privind atitudinea corectă faţă de copil. Un comportament inconsecvent al părintelui, răsfăţul sau severitatea exagerate, vorbele grele şi pedepsele prea dure sunt câteva dintre erorile care stau la baza a ceea ce numim ulterior copii-problemă.

Atenţia excesivă duce la răsfăţ

Un puşti nedisciplinat, care nu se supune regulilor adulţilor, insistă să facă doar aşa cum vrea, are pretenţii permanente şi încearcă să-i controleze pe cei din jur este, cu siguranţă, un copil răsfăţat. Medicul american Barton Schmitt, profesor de pediatrie la Universitatea de Medicină din Colorado, este unul dintre cei mai premiaţi autori de lucrări şi studii pediatrice.

El susţine că cele mai multe greşeli ale părinţilor sunt cauzate de faptul că nu ştiu să facă diferenţa între a le acorda copiilor atenţia necesară şi răsfăţ. „În general, a-i acorda copilului atenţie este în beneficiul lui. Însă îi poate dăuna atunci când aceasta îi este acordată în exces şi în momentele nepotrivite”, afirmă medicul Barton Schmitt.

Educaţia permisivă şi frustrarea părinţilor

Specialistul precizează că atenţia excesivă este cea care intervine în momentele când copilul învaţă să facă ceva de unul singur sau să îşi gestioneze o frustrare. Greşit este şi să reacţionezi de îndată ce copilul o cere, dacă solicitarea lui nu e decât un moft, spune specialistul. „A-i arăta atenţie imediată atunci când eşti ocupat sau de îndată ce face o criză este un lucru nepotrivit, pentru că în felul acesta el nu va învăţa să aştepte”.

Psihologii avertizează că educaţia permisivă care determină răsfăţul excesiv este generată şi de frustrările părinţilor. „Ei suferă că nu pot petrece suficient timp cu copiii, iar atunci când sunt în prezenţa lor le satisfac toate poftele şi capriciile, crezând că astfel suplinesc lipsa”, arată psihologul Maria Oprea.

Studiile medicului Barton Schmitt arată că efectele puternice ale alintului încep să se vadă când copilul merge la şcoală: colegii îl îndepărtează pentru că este egoist, adulţii nu-l plac pentru că are pretenţii exagerate, şi chiar pentru părinţi devine obositor.

Cel mic simte toate aceste antipatii, nu ştie să le răspundă, devine derutat şi frustrat şi poate dezvolta un comportament distructiv. „A răsfăţa un copil înseamnă a nu-l pregăti pentru lumea reală”, spune Schmitt.

Pentru a evita aceste situaţii, medicul îi sfătuieşte pe părinţi să le impună celor mici limite adecvate vârstei, să-i lase să se expună situaţiilor care le pot provoca frustrări, să nu-i copleşească cu daruri şi să fie ei înşişi un model.

Fermi şi consecvenţi

Deşi vulnerabili şi inocenţi, micuţii au capacităţi uriaşe de manipulare pe care învaţă să le exploateze din primii ani de viaţă. Astfel, lipsa unei atitudini ferme din partea părinţilor riscă să transforme relaţia în una de tip „care pe care”.

La fel se întâmplă în lipsa unor reguli clare pe care copilul să ştie că trebuie să le respecte. „Orice ezitare a părintelui este imediat speculată de copil, iar perpetuarea unui comportament inconsecvent îl va face pe acesta să testeze la nesfârşit limitele părintelui”, explică psihologul Maria Oprea.

Efecte pe termen lung ale acestei atitudini: lipsa de siguranţă, incapacitatea de a lua ori respecta decizii şi cooperarea greoaie.
sursa: Evenimentul zilei;autor: Cristina Olivia Moldovan